Copiii constientizează și percep climatul familial, relațiile cu familia, mai cu seamă cu părinții, prin rezonanțele comportamentale și afective.
Familia în care trăiește copilul povestește trecutul și trasează viitorul (Antoine)
Familia reprezintă contextul interpersonal în care se dezvoltă copilul, iar calitatea interacțiunilor intrafamiliale precum și raporturile de comunicare între părinți, și dintre părinți și copil au o influență majoră în ceea ce privește dezvoltarea copilului, formarea personalității sale, modul în care acesta va vedea lumea și cum va interacționa cu ea.
Fiecare părinte are rolul său și uneori întâmpină dificultăți în exercitarea lui, dar amândoi fac demersuri pentru a deveni acel părinte suficient de bun, descris de Winnicot, fiind supuși și greșelilor. Suntem aici pentru a te susține în demersul tău prin consilierea individuală sau prin programele noastre de consiliere parentală.
Psihoterapia este un remediu, o reînvățare emoțională sistematică, experiența care poate schimba tiparele emoționale și de comportament și poate modela creierul.